Prima consultație

prima-consultatie.jpg
Înainte de întalnirea propriu-zisă cu medicul dentist, veți completa un chestionar prin intermediul căruia se va evalua starea dumneavoastră actuală de sănătate. Ulterior, medicul dentist vă va consulta și va examina fiecare dinte în parte, starea sănătății gingiilor cât și modul în care dinții sunt aliniați (deoarece aceasta poate duce la anumite afecțiuni dentare care vă vor fi prezentate de medicul dentist).

Dacă în urma consultației, medicul constată că afecțiunea dumneavoastră este una mai complexă, veti fi programat pentru un consult de specialitate. În urma primei consultații, medicul dentist vă va prezenta problemele cât și variantele unui plan de tratament. Împreună, vom stabili un desfășurator în timp al tratamentului.

Deoarece considerăm că toate tratamentele stomatologice trebuie efectuate în condiții optime de igienă orală, vom începe cu o igienizare riguroasă care cuprinde detartrajul ultrasonic urmat de periajul profesional, în cazul în care medicul decide a fi necesar. Această manoperă se realizează, deoarece în lipsa ei, viitoarele tratamente stomatologice vor fi afectate calitativ. Placa bacteriană, tartrul dentar și sângerarile gingivale vor impiedica medicul dentist să vă ofere cele mai bune rezultate.